Românii au cotizat mai mult în primele trei luni ale anului 2023 la Pilonul II, decât în aceeaşi perioadă din 2022

532dd5b236 Românii au cotizat mai mult în primele trei luni ale anului 2023 la Pilonul II, decât în aceeaşi perioadă din 2022

3,75% din venitul brut al unui salariat merge la un fond de pensii private Pilon II. Contribuţie medie lunară de 249 de lei. Din 8 milioane de participanţi ai fondurilor de pensii private Pilon II, aproximativ 4 milioane virează activ în fiecare lună 20% din contribuţii, în companii listate.

Viitorii pensionari ai României, adică acei salariaţi care contribuie în mod obligatoriu cu 3,75% din venitul brut lunar pentru administrarea privată a economiilor pentru bătrâneţe, au virat 3,2 miliarde de lei în primele trei luni din 2023 către fondurile de pensii private obligatorii Pilon II, mai mult cu 19% faţă de acelaşi trimestru din 2022, arată calculele realizate de ZF de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Creşterea vine în contextul în care numărul de participanţi ai fondurilor a urcat cu 192.000 de persoane, dar şi pe fondul majorărilor salariale din ultima perioadă de timp. Cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, cele de la februarie 2023, arată că salariul mediu net a fost de 4.270 de lei, în creştere cu 14,8% faţă de aceeaşi lună din 2022.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/romanii-au-cotizat-mai-mult-in-primele-trei-luni-ale-anului-2023-la-pilonul-ii-decat-in-aceeasi-perioada-din-2022-21854362

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.