Guvernul a decis să scoată bani din Fondul de rezervă bugetară.

Guvernul a decis, alocarea sumei de 856.929.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru asigurarea veniturilor proprii necesare activității curente și finalizarea unor obiective de investiții în 55 de municipii din 37 de județe.

Actul normativ era necesar întrucât, în contextul actualei situații economice, unele unități administrativ-teritoriale se confruntă cu o criză financiară atât la nivelul activității proprii, cât și la nivelul operatorilor economici aflați în relații contractuale cu acestea, iar autorităților publice locale le este imposibil să asigure finanțarea și finalizarea unor obiective de investiții prioritare. 

„Executivul a decis în ședința de astăzi și alocarea unei sume de aproximativ 856 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul în curs, pentru plata unor cheltuieli curente și pentru finalizarea unor obiective de investiții prioritare în 55 de municipii din 37 de județe. Prin alocarea acestor bani, Guvernul sprijină proiectele de dezvoltare derulate de autoritățile locale, cu fonduri accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin Programul “Anghel Saligny” și prin Planul Național de Investiții. În prealabil, au fost evaluate propunerile venite din partea reprezentanților Asociației Municipiilor din România cu prilejul discuțiilor pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu le-a avut cu aceștia cu mai puțin de două săptămâni în urmă. Iar sumele alocate astăzi vor asigura cofinanțările necesare și alocările prevăzute prin programele naționale pentru proiecte vitale derulate la nivelul municipiilor”:a declarant purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Sume alocate unităților administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente și de capital le gasiti aici 

 

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.