Aleșii locali au votat și rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Județului Constanța pe anul 2024

SW9A4365 Aleșii locali au votat și rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Județului Constanța pe anul 2024

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 27 martie 2024, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota un număr de 19 proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Primul proiect dezbătut și aprobat a fost cel cu privire la transmiterea unei solicitări Consiliului Local al Comunei Amzacea pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea unor bunuri imobile, din domeniul public al UAT Comuna Amzacea în domeniul public al UAT Județul Constanța, în vederea modernizării Oborului General Scărişoreanu;. Această solicitare are ca scop transformarea oborului într-o atracție la nivel regional cu ocazia unor sărbători (ex. Crăciun, Paște, Ziua Națională, Ziua Recoltei, Ziua Dobrogei, etc.) cât și extinderea acestuia cu
noi zone de interes de tip: parcare, zone de recreere/agreement, amenajare scena, spațiu de joacă, etc.

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul privind nivelul cotizațiilor și contribuțiilor ale U.A.T. Județul Constanta, în calitate de membru al unor asociații, pe anul 2024. Consiliul Județean Constanța îndeplinește un rol activ în cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară organizate la nivelul județului în concordanță cu nevoile de dezvoltare ale
județului, specificitatea zonală și resursele materiale, umane și financiare la dispoziție. Prin mai multe acte administrative, Județul Constanța prin Consiliul Județean Constanța a aprobat participarea în calitate de asociat-membru fondator la diferite asociații de dezvoltare intercomunitară. 

Majorarea capitalului social al Societății „Drumuri Județene Constanța SA, societate cu un singur acționar, respectiv UAT Județul Constanța, prin Consiliul Județean Constanța, a făcut
obiectul unui alt proiect de hotărâre aprobat astăzi. Acesta a fost majorat cu suma de 3.600.000 de lei, ajungând la valoarea totală de 3.690.000 de lei, format din 369.000 de părți sociale, fiecare având o valoare nominală de 10 lei. Acționarul unic va deține 100% din cota de participare la profit și pierdere. Prin urmare, nivelul activității operaționale a Societății va crește semnificativ atât în ceea ce privește activitatea desfășurată pentru UAT Județul Constanța prin Consiliul Judetean Constanța, dar și pentru diverși agenți economici. Totodată, pentru a asigura continuitatea și stabilitatea în conducerea societății, aleșii locali au aprobat prelungirea mandatelor administratorilor provizorii ai Societății „Drumuri Județene Constanța S.A.” Astfel, mandatele administratorilor provizorii - Adrian Labeș, Nicolae Constantin, Dorel Sauciuc, Emilia-Georgeta Țutui și Sorin-Lucian Ionescu, acordate inițial pentru o perioadă de cinci luni, au fost extinse cu încă două luni, după data de 03 aprilie 2024.

Modernizarea infrastructurii de drumuri în județul Constanța este un obiectiv important pentru îmbunătățirea accesibilității și dezvoltării locale. Astăzi, aleșii locali au aprobat două
proiecte esențiale pentru atingerea acestui obiectiv, finanțate în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”. Este vorba despre „Modernizarea DJ 393, tronson Techirghiol - Arsa” cu o valoare totală în cuantum de 120.179.767,95 lei cu TVA și „Modernizarea DJ 391, tronson Tuzla - Biruinta” cu o valoare totală ce se ridică la 55.246.027,97 lei cu TVA. Cele două tronsoane de drum însumează un număr de aproximativ 35 de km, modernizarea lor urmând să faciliteze mobilitatea locală și regională și să stimuleze dezvoltarea economică a zonei. Totodată, au fost actualizați indicatorii tehnico-economici aferenti proiectului „Reabilitarea si modernizarea drumurilor judetene DJ226A tronsonul DN22/Tariverde - Cogealac si DJ 226B tronsonul Cogealac - Gradina - Pantelimon - DN2A/Crucea”. Cu o lungime totală de aproximativ 34 km, traseul celor două drumuri asigură legătura între două drumuri naționale, respectiv intersecția cu DN2A, între Gălbiori și Crucea, și intersecția cu DN22 în localitatea Tariverde. Valoarea totală a investiției se ridică la 186.274.739,87 lei cu TVA.

Alte trei proiecte de hotărâre au avut ca obiectiv principal aprobarea indicatorilor tehnico-economici în cazul a trei obiective de investiție ce privesc dezvoltarea infrastructurii de
sănătate și asistență socială. Primul proiect vizează "Reabilitarea, modernizarea, recompartimentarea și dotarea imobilelor existente în vederea înființării unui centru de îngrijire
și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități din sistemul de asistență socială (CIA Delfinul Agigea)". Valoarea totală de implementare rezultată din devizul general întocmit la faza de Studiu de Fezabilitate (SF) este de 8.768.747,10 lei cu TVA inclus. Cel de-al doilea proiect se referă la "Construirea unui Corp nou – Secție de Urgențe/Traumatologie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța". Indicatorii tehnico-economici redau o valoare totală a investiției de 74.035.269,85 lei fără TVA. Construcția propusă va avea un regim de înălțime de Demisol+Parter+5 Etaje și o suprafață construită de 2380 mp (amprentă la parter), iar suprafața desfășurată va fi de 16.600 mp. Această investiție va contribui la îmbunătățirea gradului de dotare și confort al pacienților, oferind spații modernizate și dotate corespunzător pentru desfășurarea actului medical în cele mai bune condiții posibile.

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitie „Extindere UAMS Agigea prin inființarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni alzheimer” a
făcut obiectul celui de-al treilea proiect de hotărâre. Prin finalizarea acestei construcții se va asigura creșterea confortului pacienților ce suferă de Alzheimer, vor fi îmbunătățite condițiile pentru îngrijirea acestora, facilitând, totodată, munca depusă de cadrele medicale. În urma actualizării, valoarea investiției se ridică la 6.162.350,37 lei (inclusiv TVA), cu o durată de realizare a obiectivului de șase luni calendaristice.

De asemenea, aleșii locali au aprobat actualizarea bugetului în cazul proiectului „Dotarea cu echipamente specifice in vederea digitalizarii Spitalului Clinic Judetean Sfantul Apostol Andrei Constanta”. Diferențele de calcul, față de varianta inițială bugetară depusă la finanțare în luna august 2023, sunt unele minore și nu afectează valoarea maximală permisă prin
ghidul beneficiarului. Astfel, valoarea totală actualizată se ridică la 5.863.653,91 lei (inclusiv TVA). 


Pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul privind repartizarea unor spatii din cadrul imobilului Bloc L4 către două instituții subordonate CJC. Concret, a fost repartizată camera nr. 317,
Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și camera nr. 404, Teatrului pentru Copii si Tineret “Căluțul de Mare” Constanța, ambele având destinația de locuință de serviciu. Odată cu repartizarea acestor spații a fost actualizată Anexa nr. 2 la Hotararea Consiliului Judetean Constanta nr. 254/2014, reprezentând spații cu destinație de serviciu. 

Un alt proiect dezbătut și aprobat a vizat bugetul de venituri si cheltuieli si a listei de investitii pe anul 2024, pentru Societatea Drumuri Județene Constanța S.A. Veniturile estimate
se ridică la valoarea de 104.020.404 lei fără TVA, iar cheltuielile dimensionate la producția de bunuri și servicii se ridică la 99.872.504 lei fără TVA. La construcția proiectului s-a avut în
vedere necesarul de lucrări de întreținere la rețeaua de drumuri județene, poduri și podețe, în valoare totală de 91.590.956,10 lei cu TVA, dar și lucrările de deszăpezire pentru sezonul de iarnă 2024-2025. 

Tot în ședința de astăzi, aleșii locali au aprobat modificarea anexelor nr. 5 “Programul de lucrări” și nr. 7 “Tarifele serviciului la data de începere”, în cadrul Contractului privind
gestiunea serviciilor aferente întreținerii și reparării drumurilor publice, precum și a lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă a drumurilor județene din Constanța. Astfel, în Anexa nr. 5 sunt cuprinse toate obiectivele și lucrările de drumuri și poduri necesare, cu o valoare totală de 80.660,88 mii lei, pe care SC Drumuri Județene Constanța SA își propune să le realizeze în anul 2024. Totodată, în Anexa nr.7 se regăsesc tarifele unitare pentru mai multe categorii de lucrări, fiind evidențiați coeficienții pentru lucrările de întreținere și reparații utilizați de societate.

Aleșii locali au votat și rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Județului Constanța pe anul 2024, stabilindu-se venituri în sumă de 749.984.290 lei şi cheltuieli în sumă de
860.285.280 lei, deficitul de 110.300.990 lei se finanțează din excedentul bugetar rezultat la încheierea exercițiului anului precedent și va fi utilizat pentru secțiunea dezvoltare. Proiectul de hotărâre a fost elaborat în urma analizei execuției bugetare corelat cu propunerile transmise de structurile de specialitate și instituțiile din subordine. Nu în ultimul rând, în ședința de astăzi a fost aprobat proiectul referitor la modificarea structurii organizatorice a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța.

Ședința s-a ținut în regim mixt, fiind prezenți în total 37 de consilieri județeni.

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.