BNR menţine dobânda de politică monetară la 7% pe an

c6bfe37082 BNR menţine dobânda de politică monetară la 7% pe an

Banca Naţională a menţinut în şedinţa de politică monetară şi niveluri actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Majoritatea analiştilor au prognozat anterior că BNR va menţine de această dată nivelul dobânzii.

În ceea ce priveşte analiza BNR cu privire la evoluţia macroeconomică, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni, în principal sub influenţa efectelor de bază şi a corecţiilor descendente consemnate în trimestrele precedente de cotaţiile unor mărfuri.

Incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei decurg totuşi din măsura de plafonare temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază şi din reducerea suplimentară a livrărilor de petrol anunţată de ţările OPEC.

În acelaşi timp, războiul din Ucraina şi sancţiunile asociate continuă să genereze incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, iar absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor.

Ea este însă esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului contracţionist al şocurilor pe partea ofertei, amplificat şi de înăsprirea condiţiilor economice şi financiare pe plan internaţional.

Potrivit BNR, incertitudini şi riscuri crescute sunt asociate conduitei politicii fiscale şi celei de venituri, date fiind caracteristicile execuţiei bugetare din primele cinci luni ale anului, precum şi majorările salariale recente sau potenţiale din sectorul public, dar şi măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în vederea continuării consolidării bugetare conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv.

Relevante continuă să fie deciziile de politică monetară ale Fed şi BCE, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/bnr-mentine-dobanda-de-politica-monetara-la-7-pe-an-21988489

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.